|
Primăria orașului Sinaia a demarat o actiune de identificare a surselor de iluminat public montate fara aviz.
Astazi, 24 aprilie vor fi demontate aproximativ 15 lampi de iluminat public din cartierul Cumpatu, zona Zamora.
Avand in vedere faptul ca valoarea facturii de energie electrica pentru iluminatul public este foarte ridicata, s-au facut verificari pe teren si au fost identificate aproximativ 44 de lampi pentru iluminat public care deservesc proprietati private si nu domeniul public.
Vlad Oprea, Primarul orasului Sinaia : " Sunt indignat ca anumite persoane nu inteleg ca serviciile publice deservesc toti cetatenii. Din pacate acest fenomen s-a constatat, in general la casele de vacanta. Nu voi permite ca din banii publici sa fie platit curentul pentru a ilumina curtile si terenurile private ".
Pana in acest moment au fost demontate 29 de lampi, urmand ca aceasta actiune sa continue pana la stoparea acestui fenomen.
|